Home » D:News » Jacques Chirac, preşedintele francez care s-a opus intervenţiei americane în Irak

Jacques Chirac, preşedintele francez care s-a opus intervenţiei americane în Irak

Jacques Chirac, preşedintele francez care s-a opus intervenţiei americane în Irak
Publicat: 26.09.2019
Jacques Chirac, preşedinte al Franţei în perioada 1995-2007, a decedat joi la vârsta de 86 de ani, a anunţat familia fostului lider de la Palatul Elysee, potrivit presei internaţionale, citate de agenţia de presă Mediafax.

Primar al Parisului, ministru, prim-ministru şi în cele din urmă preşedinte, cariera politică excepţională a lui Jacques Chirac s-a desfăşurat pe parcursul a peste 40 de ani, însă în ultimii ani ai vieţii sale a fost vizat de acuzaţii de corupţie.

„Preşedintele Jacques Chirac a murit în această dimineaţă, înconjurat de familie, în linişte”, a declarat ginerele fostului lider francez.

Chirac a avut două mandate de preşedinte, perioada în care Franţa a adoptat moneda unică europeană. Totodată, este cunoscut pentru faptul că s-a opus intervenţiei americane în Irak, în anul 2003.

După părăsirea Palatului Elysee, Jacques Chirac a fost vizat de o anchetă privind presupuse angajări fictive realizate de acesta în perioada cât a fost primar al capitalei Franţei. În 2011, fostul preşedinte a primit o sentinţă cu suspendare pentru abuz de încredere şi deturnare de fonduri publice.

Potrivit sondajelor recente, Chirac era considerat cel mai popular fost preşedinte francez, opoziţia acestuia faţă de războiul din Irak rămâne fapta marcantă a carierei sale politice îndelungate.

Fostul şef de stat, care pe 29 noiembrie urma să împlinească 87 de ani, a suferit, în 2005, un accident vascular cerebral, în urma căruia starea sa de sănătate s-a deteriorat semnificativ, acesta suferind printre altele pierderi de memorie.

Membrii Adunării Naţionale de la Paris, legislativul francez, au ţinut un moment de reculegere.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, a afirmat că este „devastat” de veste.

„Europa nu pierde doar un mare om de stat, dar şi preşedintele pierde un bun prieten”, a transmis un purtător de cuvânt al lui Juncker, potrivit postului BBC News.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane
Riscul de cancer scade după o anumită vârstă și acum cercetătorii știu de ce
Riscul de cancer scade după o anumită vârstă și acum cercetătorii știu de ce
Test de cultură generală. De ce coriandrul are gust de săpun pentru unii oameni?
Test de cultură generală. De ce coriandrul are gust de săpun pentru unii oameni?
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...